Declarații dureroase ale președintelui CPF: Există un consens al forțelor politice prin care acest proiect este blocat. Referendumul pentru familie este definitiv, aproape definitiv BLOCAT

54

Președintele Coaliției pentru Familie (CPF), Mihai Gheorghiu, a declarat joi seară că proiectul de lege pentru inițierea unui referendum modificarea articolului 48, alineatul 1 din Constituție este aproape, definitiv blocat.

Acesta a mai spus că dialogul cu partidele politice a eșuat, principalii actori parlamentari refuzând să mai discute despre subiectul acesta de peste 8 luni. Afirmațiile au fost făcute cu ocazia Conferinței pe care CPF a organizat-o joi seară la Teatrul Național București în care invitată de onoare a fost doamna Kim Davis, funcționarul american care a refuzat să elibereze certificate de căsătorie pentru homosexuali, motivând că îi încalcă conștiința. Doamna Davis a fost condamnată la 6 zile de închisoare, dar ulterior, legea a fost modificată astfel încât să permită funcționarilor publici să refuze exercitarea unor atribuții pe motiv de conștiință.

ActiveNews vă oferă discursul integral al președintelui CPF, Mihai Gheorghiu:

După cum vedeți există un boicot aproape general, cu excepția dvs, privitor la expresia noastră publică și aș vrea să vă dau câteva scurte referințe cu privire la etapa în care se află demersul Coaliției pentru Familie.

În toate orașele în care am organizat acest turneu, conducerile instituțiilor cărora ne-am adresat, au fost somate, certate, să nu primească conferința noastră. La Timișoara au și reușit. Deci iată care este principiul de la care se pornește. Slavă Domnului, semnând contracte, fiind în absolută legalitate și demonstrând bună credință dând garanții, numai așa au putut fi organizate evenimentele. Asta pentru că vorbim despre toleranță, despre dreptul la liberă exprimare, într-o țară în care ele sunt garantate constituțional.

https://www.activenews.ro/stiri-social/Declaratii-dureroase-ale-presedintelui-CPF-Exista-un-consens-al-fortelor-politice-prin-care-acest-proiect-este-blocat.-Referendumul-pentru-familie-este-definitiv-aproape-definitiv-BLOCAT-146745#.WeCyGjMEh04.facebook