Declarația înalților reprezentanți ai bisericilor creștine din Republica Slovacă referitoare la Convenția de la Istanbul

75

Timpurile moderne, schimbările de viziune cu privire la om și stilul de viață, accentul puternic pus pe individualism, dezvoltarea personală și interesele personale – toate au produs efecte negative, printre care diverse manifestări ale violenței, chiar și în cele mai apropiate relații de rudenie, adică în sânul familiei.

În calitate de creștini, credem că Dumnezeu i-a creat pe toți oamenii egali în demnitate. Fiecare bărbat și fiecare femeie sunt unici; este voia lui Dumnezeu ca noi să avem o familie în care să ne completăm reciproc. Violența nu este niciodată calea potrivită pentru rezolvarea problemelor. Este bine ca la nivelul societății să conștientizăm cât mai bine aceste adevăruri și nu putem decât să apreciem dacă legislația noastră reflectă această realitate. Totuși, când trebuie să realizăm asemenea idealuri, alegerea instrumentelor este foarte importantă. Scopul nu scuză mijloacele și nu orice cale duce spre scopul propus.

Prin urmare, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la inițiativele de ratificare a controversatei Convenții a Consiliului Europei cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul.

Convenția de la Istanbul prezintă „rolurile” de bărbat, respectiv de femeie (pe care le numește „stereotipuri”), drept cauza violenței domestice și propune ca soluție eliminarea diferențelor biologice specifice firii bărbătești, respectiv femeiești, în favoarea unei pretinse „egalități de gen”. Documentul definește genul drept „roluri construite la nivel social, comportamente, activități și atribute pe care o anumită societate le consideră potrivite pentru bărbați, respectiv femei” (Art. 3, lit. c). Convenția cere condamnarea acestor „roluri stereotipe” (Art. 12, para 1) și introducerea de „roluri de gen non-stereotipe” (Art. 14, para 1), supravegheată de un „grup de experți” care nu este clar definit (Art. 66) și care ar avea prioritate față de parlamentele naționale. Dacă această convenție va fi aplicată, va afecta în mod fundamental legislația, educația și formarea din toate statele semnatare, dar „nu este admisă nicio rezervă în ceea ce privește dispozițiile” ei, cu excepția unor prevederi minore (Art. 78, para 1). Nu avem încredere că declarațiile experților vor fi conforme cu adevărul și că vor ajuta la prevenirea eficientă a violenței. Mai degrabă ne temem că documentul va consolida agenda teoriei de gen și va afecta familia naturală.

Problema violenței în familie cere o abordare cuprinzătoare. Nu afectează doar femeile, ci și alte persoane vulnerabile. Orice formă de violență este caracterizată de lipsa de respect față de demnitatea umană, care este un dar de la Dumnezeu și este inviolabilă.

Bisericile creștine din Republica Slovacă susțin egalitatea dintre sexe. Ne pronunțăm pentru protejarea femeilor de orice formă de violență, dar nu putem fi de acord cu ideologiile care prezintă egalitatea ca ștergere a specificului identitar și recurg la negarea diferențelor dintre bărbați și femei. Relația firească dintre bărbat și femeie nu este nu este conflictul, ci vocația armoniei și complementarității reciproce în lucrarea dumnezeiască a căsătoriei și familiei.

Pot fi tolerate slăbiciunile, dar nu și minciuna. Suntem ferm convinși că există un adevăr imuabil al firii umane, exprimată ca identitate bărbătească, respectiv femeiască, și că, noi ca oameni, nu suntem cei care determină adevărul, ci cei care doar îl descoperă. Totodată, pretindem că suntem capabili de cunoașterea adevărului, în starea în care ne aflăm, menținându-ne judecata sănătoasă. Astfel, suntem capabili să cunoaștem adevărul despre căsătorie, care este legătura dintre un bărbat și o femeie.

Noi, reprezentanții bisericilor creștine, adresăm această declarație tuturor cetățenilor și funcționarilor publici din Republica Slovacă, pentru a confirma că sprijinim eforturile de a gestiona în mod eficient problema violenței domestice. Însă declarăm că noi considerăm o parte din aspectele prezentate în Convenția de la Istanbul drept expresii ale ideologiei de gen. Din acest motiv, apelăm la guvernul slovac să-și retragă semnătura de pe acest document.

Să facem totul pentru a proteja toți oamenii, toate persoanele, de violența domestică și de a promova căsătorii și familii sănătoase.

Ne rugăm bunului Dumnezeu să ne dea puterea de a ne asuma acest efort: cel de a trata corect fiecare persoană umană, pe baza adevărului etern despre bărbat și femeie, care au fost creați după chipul lui Dumnezeu.

Badin, 13 februarie, 2018

https://www.tkkbs.sk/view.php?cisloclanku=20180224004