Implicațiile juridice majore pentru întreaga Europă pe care le va avea decizia în cazul Coman

Reamintim: Dacă pentru România, o eventuală decizie pe care CJUE ar putea să o pronunțe împotriva statului român înseamnă argumentul final pentru organizarea referendumului privind...

Press Release | Bucharest International Seminar for a renewed family policy

 Bucharest, 16 February 2018 The Federation of Catholic Family Associations in Europe (FAFCE) and its member in Romania, "Vladimir Ghika" Catholic Family Association, held yesterday...

European Dignity Watch sesizează încălcarea în România a dreptului la un referendum

Printr-o Inițiativă a Cetățenilor, peste trei milioane de persoane din România și-au exprimat dorința de a avea un referendum asupra căsătoriei. Acesta este cel...

Valorile esențiale ale omului sunt deopotrivă creștine și consacrate juridic

PUSKÁS Valentin-Zoltán, judecător la Curtea Constituțională între anii 2007-2016, explică acest aspect reglementat inclusiv la nivel constituțional: "Creştinismul este un element esenţial al identităţii europene....

Școala ”homosexualității” sau identitatea de gen ca „ofertă educațională” pentru liceenii români

Prin prezenţa masivă a elevilor din România la programele de iniţiere în  homosexualitate prezentată sub titulatura respectării identității de gen, prin pezentarea ca normalitate...

Colegiul American al Medicilor Pediatri: ideologia gender le face rău copiilor

Colegiul American al Medicilor Pediatri îi îndeamnă pe specialiștii din educație, sănătate și legislatori să respingă toate politicile care condiționează copiii să accepte ca...

Propagandă agresivă LGBT sub ochii Minsterului Educației din România

În timp ce autoritățile refuză organizarea Referendumului solicitat de milioane de români pentru definirea clară și în Constituția României a termenului de soți ca...

Mihai Gheorghiu: Acuzația că am avea orice minimă legătură cu protestul de la MNȚR nu este doar nefundamentată, ci și construită ca un atac direct la...

Coaliția pentru Familie și Comitetul de inițiativă cetățenească pentru revizuirea art. 48 alin 1 din Constituția României, prin președinte Mihai Gheorghiu, au  luat act...

Mai nou, liberalii susțin că părinții creștini sunt periculoși. Aceasta este o amenințare existențială pe care nu o putem ignora.

De-a lungul ultimelor două decenii, creștinii au început să realizeze tot mai mult că implicațiile „căsătoriei” între persoane de același sex sunt mult mai...

Competența națională a Statelor Membre pusă sub semnul întrebării ? Pozitie fata de opinia Avocatului General in cauza Coman – CJUE.

Referitor la opinia Avocatului General în cauza Coman aflată pe rolul CJUE, această opinie are valoare consultativă și de aceea CJUE poate pronunța o...

Termenul de soți este gender neutral sau despre necesitatea unei definiții constituționale a căsătoriei

21 decembrie 2017 | Ana-Corina SĂCRIERU Cu ocazia audierilor care au avut loc pe 21 Noiembrie 2017 în fața Curții de Justiție a Uniunii...

Circuitul naţional de caravane „Referendum pentru România” a ajuns în Transilvania!

Circuitul naţional de caravane „Referendum pentru România” a ajuns în Transilvania! Voluntarii din caravană au traversat localităţile transilvane, au împărţit fluturaşi, au discutat cu trecătorii...